Montessori este o abordare comprehensivă a dezvoltării umane și a educației de la naștere până la vârsta adultă bazată pe observarea copiilor aparținând unei varietăți de culturi de pe toate continentele.
Conform Dr. Maria Montessori, dezvoltarea individualității și a personalității umane nu se produce printr-o creștere uniformă, constantă și lineară, ci printr-o serie de planuri ale dezvoltării. Această dezvoltare este posibilă datorită tendințelor umane universale către anumite acțiuni în relația omului cu mediul său. În fiecare dintre cele patru planuri formative, dezvoltarea are un scop specific stabilit de natură. Pentru a realiza aceste scopuri, procesul de dezvoltare dispune de o cale gata pregătită, de o programă internă care poate fi descoperită și studiată științific. Parcurgerea acestei căi e dirijată de așa-numitele perioade senzitive, perioade în care ființa umană prezintă o sensibilitate specifică, o atracție deosebită față de anumite aspecte ale mediului, celelalte rămânând neutre sau indiferente. Dacă mediul înconjurător corespunde planului formativ, permite alegerea și desfășurarea acțiunilor în ordinea dictată de natură și furnizează materialele necesare la momentul potrivit, dezvoltarea este normală, personalitatea este armonioasă și integră. În caz contrar, se produc deviații de la normalitate. Dr. Maria Montessori a creat un mediu special pregătit care corespunde nevoilor naturale ale copiilor în fiecare plan al dezvoltării, dotat cu "materiale pentru dezvoltare" științific proiectate cu ajutorul cărora copiii desfășoară activități la libera alegere și în ritm propriu, sub îndrumarea unui adult - ghid special instruit din punct de vedere științific, metodic și spiritual. Mediul special pregătit, materialele și ghidul au scopul de a ajuta viața în procesul dezvoltării ei. Acest ajutor dat vieții constituie Educația Montessori. |