de Marcel Căpraru
Nico şi Lucica, educatoare în Turnu Severin, se întâlnesc săptămânal şi discută despre copii. Prima întrebare a Lucicăi nu este de genul: "Cum stă Gigel cu număratul?", ci "L-ai normalizat pe Gigel?". Ce va fi vrând să spună? Toţi ştim ce înseamnă o deviaţie fizică. Dacă un copil se naşte cu un picior răsucit sau cu cocoaşă, spunem că nu e normal, are o deviaţie, adică nu e în norma speciei şi mergem cu el la medic să-l aducem la normal. Deviaţiile de la normalitatea mentală sunt însă mai greu de recunoscut direct, pot doar fi inferate din anumite comportări ale copilului care se abat de la normal.
Dezordinea, nesupunerea, neastâmpărul, lăcomia, egoismul, timiditatea, complexul de inferioritate, certurile, capriciile, refugiul în inchipuire, alipirea de poala mamei, instabilitatea, nervozitatea, bâlbâiala, frica, dorinţa de putere sunt deviaţii de la normalitatea mentală. Nico şi Lucica ştiu că aceste comportamente nu sunt înnăscute, ci apar în primii ani de viaţă atunci când voinţa copilului de a se mişca a fost inhibată din exterior şi când voinţa adultului a fost substituită în mod nenecasar celei a copilului. Ele mai ştiu că, aşa cum un pom poate fi îndreptat când a crescut strâmb datorită condiţiilor deficitare din mediu doar când este destul de mic, deviaţiile psihice pot fi corectate doar până la vârsta de 6-7 ani. La această "corectare" se gândesc cele două educatoare când vorbesc despre normalizare.
Nico şi Lucica, educatoare în Turnu Severin, se întâlnesc săptămânal şi discută despre copii. Prima întrebare a Lucicăi nu este de genul: "Cum stă Gigel cu număratul?", ci "L-ai normalizat pe Gigel?". Ce va fi vrând să spună? Toţi ştim ce înseamnă o deviaţie fizică. Dacă un copil se naşte cu un picior răsucit sau cu cocoaşă, spunem că nu e normal, are o deviaţie, adică nu e în norma speciei şi mergem cu el la medic să-l aducem la normal. Deviaţiile de la normalitatea mentală sunt însă mai greu de recunoscut direct, pot doar fi inferate din anumite comportări ale copilului care se abat de la normal.
Dezordinea, nesupunerea, neastâmpărul, lăcomia, egoismul, timiditatea, complexul de inferioritate, certurile, capriciile, refugiul în inchipuire, alipirea de poala mamei, instabilitatea, nervozitatea, bâlbâiala, frica, dorinţa de putere sunt deviaţii de la normalitatea mentală. Nico şi Lucica ştiu că aceste comportamente nu sunt înnăscute, ci apar în primii ani de viaţă atunci când voinţa copilului de a se mişca a fost inhibată din exterior şi când voinţa adultului a fost substituită în mod nenecasar celei a copilului. Ele mai ştiu că, aşa cum un pom poate fi îndreptat când a crescut strâmb datorită condiţiilor deficitare din mediu doar când este destul de mic, deviaţiile psihice pot fi corectate doar până la vârsta de 6-7 ani. La această "corectare" se gândesc cele două educatoare când vorbesc despre normalizare.